Azi am descoperit o pagina pe facebook..."N-am nevoie de tine, dar am nevoie de noi"...o pagina dedicata vietii in doi sau poate, la modul egoist si singular, cuplului. Este relatia de cuplu un plural sau un singular? De cele mai multe ori este un singular...fiecare in momentul in care se trece de tachinari incepe sa puna singularul la inaintare si anume cuplul. Nu se mai raporteaza la relatie ca la doi ci la binele acelei entitati firave numita cuplu... si uita de persoana proprie. Intrebarea care imi rasare in minte este cat este de corect fata de celalalt aceasta atitudine si totodata fata de insusi persoana proprie...am senzatia ca e un cerc vicios..fara doi nu exista unul si totusi nu e corect fata de doi ca unul sa primeze, am senzatia ca e un compromis universal valabil la care toti, mai devreme sau mai tarziu, ne aducem contributia.
Pe un alt palier ...intrebarea care mi-a rasarit im minte a fost cat conteaza celalalt in viata de cuplu sau este vorba de egoismul nostru si celalalt este doar un altul pe care il folosim? Egoismul nostru de a avea pe cineva pe care sa punem baza, sa il impovaram cu problemele noastre si impreuna sa creeam unul pentru altul responsabilitati si raspunderi. Este celalalt atat de putin important in relatie incat este doar pentru mine acolo? Este vorba intr-o relatie de egoismul care reiese din nu tu contezi ci pentru mine am nevoie de noi? Exista o nevoie psihologica de a vorbi de noi? Ce inseamna acest noi? Mai este valabil daca celalalt exista doar pentru a suplini acest gol...pentru ca persoana proprie sa simta ca este completa? Cu un pic de efort oricare persona ce apare la un moment dat langa persoana proprie poate deveni noi? Este atat de simpla relatia "nu am nevoie de tine ci de noi" ...apare acest egoism in mod automat..Este confortul emotional pe care il aduce o relatie atat de important incat la un moment dat nu mai conteaza celalalt ca om ci doar ca parte a cuplului?
In mod empiric afirmatia "nu am nevoie de tine, dar am nevoie de noi" ne face sa reflectam la valoarea noastra ca acele fiinte care au nevoie de cineva care sa le confirme valoarea, sa ne valorificam potentialul cu aportul celuilalt, sa putem sa ne transpunem in realitatea cotidiana asa cum de unul singur nu am putea....si prin realitatea cotidiana ajung la nucleul societatii si anume cuplul ca si celula a viitorului. Si acest fapt ma duce cu gandul la faptul ca nevoia psihologica de "noi" isi are originile in societatea obisnuita sa stigmatizeze pe cei ce nu se supun ideii de cuplu si refuza responsabilitatea pe care toti ceilati au acceptat-o, stigmatizare care intuiesc ca vine din nerealizarile personale, ca poate ceilalti si-au indeplinit visele.
Cred ca de fapt nu avem puterea de a rezista presiunii din afara de a fi diferiti si ne uniformizam, bine ar fi sa o facem constient astfel incat pe viitor sa nu stigmatizam pe altii din prisma nerealizarilor noastre, sub ideea de "noi"...uniformizandu-l si pe celalalt dupa propria persoana si dupa nevoile noastre de aceea putem spune cu convingere ca intradevar celalalt exista doar pentru a exista "noi"-o noua entitate la singular.
Bine ar fi ca sa il putem lasa pe celalalt sa fie si la plural, sa nu uitam in acest tumult de "noi" ca noi e la plural, cu toate riscurile ce le incuba..pentru ca frumusetea vietii vine din risca iar nu din conformare.
Antoine se Saint Exupery A iubi inseamna a privi in aceeasi directie, asta insemna ca dispare intrebarea noi la singular?. Atunci cand cei doi protagonisti ce formeaza singularul nu mai duc o lupta....inseamna ca prin faptul ca privesc in aceeasi directie ca nu au interese diferite, si sunt foarte curiosa in a cunoaste un asa cuplu...
Pe un alt palier ...intrebarea care mi-a rasarit im minte a fost cat conteaza celalalt in viata de cuplu sau este vorba de egoismul nostru si celalalt este doar un altul pe care il folosim? Egoismul nostru de a avea pe cineva pe care sa punem baza, sa il impovaram cu problemele noastre si impreuna sa creeam unul pentru altul responsabilitati si raspunderi. Este celalalt atat de putin important in relatie incat este doar pentru mine acolo? Este vorba intr-o relatie de egoismul care reiese din nu tu contezi ci pentru mine am nevoie de noi? Exista o nevoie psihologica de a vorbi de noi? Ce inseamna acest noi? Mai este valabil daca celalalt exista doar pentru a suplini acest gol...pentru ca persoana proprie sa simta ca este completa? Cu un pic de efort oricare persona ce apare la un moment dat langa persoana proprie poate deveni noi? Este atat de simpla relatia "nu am nevoie de tine ci de noi" ...apare acest egoism in mod automat..Este confortul emotional pe care il aduce o relatie atat de important incat la un moment dat nu mai conteaza celalalt ca om ci doar ca parte a cuplului?
In mod empiric afirmatia "nu am nevoie de tine, dar am nevoie de noi" ne face sa reflectam la valoarea noastra ca acele fiinte care au nevoie de cineva care sa le confirme valoarea, sa ne valorificam potentialul cu aportul celuilalt, sa putem sa ne transpunem in realitatea cotidiana asa cum de unul singur nu am putea....si prin realitatea cotidiana ajung la nucleul societatii si anume cuplul ca si celula a viitorului. Si acest fapt ma duce cu gandul la faptul ca nevoia psihologica de "noi" isi are originile in societatea obisnuita sa stigmatizeze pe cei ce nu se supun ideii de cuplu si refuza responsabilitatea pe care toti ceilati au acceptat-o, stigmatizare care intuiesc ca vine din nerealizarile personale, ca poate ceilalti si-au indeplinit visele.
Cred ca de fapt nu avem puterea de a rezista presiunii din afara de a fi diferiti si ne uniformizam, bine ar fi sa o facem constient astfel incat pe viitor sa nu stigmatizam pe altii din prisma nerealizarilor noastre, sub ideea de "noi"...uniformizandu-l si pe celalalt dupa propria persoana si dupa nevoile noastre de aceea putem spune cu convingere ca intradevar celalalt exista doar pentru a exista "noi"-o noua entitate la singular.
Bine ar fi ca sa il putem lasa pe celalalt sa fie si la plural, sa nu uitam in acest tumult de "noi" ca noi e la plural, cu toate riscurile ce le incuba..pentru ca frumusetea vietii vine din risca iar nu din conformare.
Antoine se Saint Exupery A iubi inseamna a privi in aceeasi directie, asta insemna ca dispare intrebarea noi la singular?. Atunci cand cei doi protagonisti ce formeaza singularul nu mai duc o lupta....inseamna ca prin faptul ca privesc in aceeasi directie ca nu au interese diferite, si sunt foarte curiosa in a cunoaste un asa cuplu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu